Ministrul Educației a spus că fondurile europene pentru achiziționarea de laptopuri, tablete și table inteligente pentru școli s-au epuizat în numai trei zile. Potrivit datelor existente, de la startul activității, solicitările au depășit cu 34 de milioane bugetul alocat.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat pe Facebook că bugetul alocat pentru achiziționarea de echipamente IT pentru școli a fost depășit în doar trei zile. Inspectoratele școlare și autoritățile locale au depus proiecte în valoare de 184 de milioane de euro, în condițiile în care bugetul inițial era de 150 de milioane de euro.
Aceasta a anunțat că va încerca să găsească soluți pentru suplimentarea fondurilor și i-a încurajat pe cei care nu au făcut-o să depună proiecte.
„Inspectoratele școlare și autoritățile publice locale s-au mobilizat extraordinar în această perioadă pentru accesarea fondurilor europene (150 de milioane de euro), în vederea achiziției de tablete, laptopuri, table inteligente pentru dotarea unităților de învățământ din România. În trei zile, de la momentul deschiderii apelului, s-a depus, peste bugetul alocat, un număr de 193 de proiecte, în valoare de 184 de milioane de euro. Cu toate acestea, vreau să anunț inspectoratele și autoritățile publice locale care nu au depus încă proiectele că apelul rămâne deschis până pe 2 februarie! Voi avea zilele acestea o întâlnire cu domnul ministru al fondurilor europene, Marcel Ioan Boloș, pentru a găsi soluții în vederea suplimentării bugetului!”, a anunțat Anisie pe Facebook.
Monica Anisie a precizat, totuși, că redeschiderea unităților de învățământ depinde de cum va evolua pandemia în următoarea perioadă, importantă fiind, în primul rând, sănătatea elevilor și a cadrelor didactice.
“La momentul acesta trebuie să ne gândim serios la ceea ce înseamnă siguranța, sănătatea copiilor, a personalului și, în același timp, trebuie să continuăm și învățarea. Noi nu închidem școlile, ci continuăm învățarea în sistem online. Trebuie să corelăm ceea ce se întâmplă cu situație epidemiologică și ceea ce avem de făcut în sistemul de educație”, a mai precizat ministrul Sănătății.
De la ultima raportare au fost depistate 8.651 de cazuri noi, cu aproape o mie mai mult față de ieri. Numărul persoanelor decedate în 24 de ore reprezintă un nou vârf – 146 , iar la ATI este raportată o nouă cifră record – 1.001 pacienți.